Da’ de ce nu 12 decembrie 2012?

După cum cred că au aflat deja toți până acum, peste nouă zile e sfârșitul lumii. Cel puțin așa ne zic cei care trăiesc cu impresia că dacă dacă cineva nu se obosește să facă un calendar dincolo de o anumită dată înseamnă că are ceva informații de inspirație divină cum că ar veni sfârșitul […]

Previziuni pentru 2009

Mai o zi, două, şi se sfârşeşte şi anul ăsta. Şi, ca la orice cumpănă de ani, sunt la modă bilanţurile pentru anul ce-a trecut şi planurile pentru cel ce stă să înceapă. Şi-ar mai fi ceva… Ah, da! Previziunile! Sunt la modă şi previziunile pentru anul ce urmează – mai ales când cele pentru cel ce-a trecut au nimerit ca nuca-n perete (e.g., au cam rămas cu buza umflată ăia de aşteptau găuri negre sub Geneva şi quasari în Pacific din cauza ciclotronului proaspăt pus în funcţine de CERN). Şi, evident, oricine se respectă este dator să-şi aducă contribuţia, după posibilităţi şi cunoştinţe. Celebrele prezicătoare şi vindecătoare Eftimia, Gavrila, Omida, Aurora (ş.a.m.d. ad infinitum) s-au pregătit din timp cu anunţuri pline de cărţi de tarot (ba deschise, ba închise, când drepte, când întoarse), extrageri loto de Hg, tratamente cu H2O vie (nu, stai, ăştia-s firmă serioasă, producători de apă distilată la 1 €/L) numai bune pentru ăi de cred că tot ce zboară se mănâncă… Mă rog, prietena virtuală Alexandra şi amicul la fel de virtual TLP tratează mai detaliat problema… Dar nu pot să nu-mi aduc şi eu contribuţia. Cu o prezicere detaliată şi folositoare, se înţelege. […]