Argumentul normalităţii, scuza neajutoratului

Foarte des noţiunea de normalitate îmi dă dureri puternice de cap, pentru că-i invocată de fiecare dată ca justificare pentru abuzuri. De exemplu, când vine vorba despre persoane ne-heterosexuale. Persoanele care nu agreează ne-heterosexualii involcă argumentul anormalităţii pentru a-şi disculpa homofobia. Destul de des, totuşi, argumentul e aruncat şi-n faţa heterosexualilor cu practici sexuale diferite […]

Urări de bine de la Vatican

Ieri, 22 decembrie, în Observatorul Roman, gazeta oficială a Vaticanului, a fost publicat discursul de Crăciun al papei. Un discurs dulce-amar şi condimentat cu obişnuitele obsesii, din ultima vreme, ale Scaunului.

Mierea

A trecut destul de repede peste urările de bine şi altele asemenea, pentru a face un bilanţ al împlinirilor Bisericii Catolice din 2008, începând cu variate aniversări (50 de ani de la aia, 10 de la ailaltă etc.) şi terminând cu minunatele acţiuni întreprinse de BC pentru a „duce lumina în lume” prin vizitele în SUA şi Franţa şi, mai ales, în Australia – pentru proaspăta Zi Mondială a Tinerilor. Mai bine de o mie de cuvinte vesel-sforăitoare despre „atmosfera de graţie” a Crăciunului, a cărui bucurie „nu găseşte nicio explicaţie” şi vine doar şi numai de la Duhul Sfânt şi alte asemenea aiureli mistico-metafizice specifice… totul este roz şi frumos şi armonios. Pentru că trebuie să fie consecvent, nu-i aşa, cu politica struţului aplicată de atâta timp, care îmbină simbolomania cu pragmatofobia şi neagă realitatea a mai tot ce este tangibil şi cognoscibil altfel decât prin „revelaţie”. Aşa că zâmbiţi şi îmbrăţişaţi-vă, că toţi, nu-i aşa, suntem un pic mai buni de Crăciun şi totul este, nu-i aşa, un pic mai frumos – sau aşa se vede de la înălţimea fotoliului tapiţat în catifea roşie unde stă Papa, închipuindu-şi că Utopia catolică ar avea vreo legătură cu lumea în care trăim.

[…]