PI=3, păcătoşilor!

În articolul precedent am făcut puţin lumină în ce şi cum e permis din punctul de vedere al frustrării schizofrenice a unor retardaţi impotenţi dreptei credinţe în materie de sex. (Adică mai nimic şi încă şi aia aşa, cu picătura.) După ce ne-am lămurit, prin graţia evlavioasă a domnului neAnonim că ştiinţa nu are niciun folos, un alt domn, de data asta Anonim, ne lămureşte că ştiinţa „lucrează cu aproximări şi variabile impotente” (?) într-un post pe cât de înflărăcat, pe atât de lipsit de înţeles:

CARE STIINTA MA ? ALEA CARE SE NUMESC EXACTE SI LUCREAZA CU APROXIMARI SI VARIABILE CARE DE IMPOTENTE CE SUNT NICI NU-L POT CALCULA CORECT PE PI SPUN CA E APROXIMATIV =3,14?FUGI REPEDE CA NE STRICAM DE RIS

Oh, săracii oameni de ştiinţă, care se ghidează după aproximări şi bâlbâie că Pi e „aproximativ” 3,14, când ar fi aşa de simplu să ia valoarea exactă din Cartea Cărţilor, unde în Cartea a doua a Cronicilor, IV stă clar scris:

1. După aceea a făcut jertfelnic de aramă, lung de douăzeci de coli, lat de douăzeci de coţi, înalt de zece coţi. 2. A făcut aşa-numita mare de aramă turnată rotund, care avea de la o margine până la cealaltă zece coţi, iar înălţimea ei era de cinci coţi; o sfoară de treizeci de coţi putea să o cuprindă împrejur.

[…]

„Îndreptar pentru spovedanie” adnotat — 1. Păcatele trupului

Recent, pe un alt blog am dat peste un alt dreptcredincios semianalfabet care a început să tune şi să fulgere împotriva, respectiv să le plângă de milă homosexualilor (mie, în speţă) pentru păcatul în care trăiesc şi ostracizarea la care sunt supuşi şi pedepsele care-i aşteaptă din partea bunului Dumnezeu (în numele iubirii şi bunătăţii absolute, evident) şi să se erijeze în medic declarând ex cathedra că e o boală. Printre argumente, înafară de alăturări pompoase de cuvinte de genul „frumuseţea firească a bărbatului căruia îi plac femeile” (adică dacă îţi plac bărbaţii eşti urât, ai înţeles?), îmi argumenta că perversitatea femeilor e mai mare decât perversitatea bărbaţilor. Un argument destul de straniu, venind din partea unui bun creştin şi adus tocmai împotriva „perversităţii” (!), dar care reflectă şi imaginea de „sursă a păcatului” pe care o are femeia în dogmele creştine şi confuzia ce domneşte în mintea bunilor creştini. Să vedem… homosexualitatea e „păcat în ochii Domnului”, nu-i aşa? Ca multe altele asociate sexului şi aproape oricărei plăceri de o dogmă opresivă şi hedonofobică. Este în general cunoscut că BOR reţine ca fiind păcat orice formă de sex înafara celui între soţi. Şi gata? Nu. Pe de-o parte, tinând cont că orice păcat nemărturisit te cam trimite tot în iad, trebuie să ai foarte mare grijă. Pe de alta, e puţin mai complicat decât „e voie doar între un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi„. Hai să luăm deci, dintr-un Îndreptar pentru spovedanie tot ce se referă la sex. (E recomandat ca păcătosul să noteze pe hârtie ce păcate a făcut din cele înşiruite şi apoi să-i spună popii – eu aş recomanda să printeze lista şi să încercuiască „variantele corecte”, e mai simplu.)

    […]

    „Campanie ateistă”?

    Sub titlul „Campanie ateistă” am găsit o colecţie de tâmpenii pe blogul lui neAnonim, un personaj care de câtva timp face turul blogurilor cu copy/paste de fragmente din Biblie şi repetând ad nauseam aceleaşi argumente fără cap şi fără coadă care susţin că idei şi prejudecăţi arhaice trebuie impuse tuturor în virtutea unor speculaţii esoterice ale unor semi-analfabeţi. Pentru început, un copy/paste de fragmente interminabile nu-şi are locul, mai ales când nu are nici prezenţa de spirit să spună din ce variantă a Bibliei ia textul (presupun că e vorba de cea ortodoxă, care e cea mai adevărată (faţă de Nova Vulgata catolică, care la rândul ei e la fel de cea mai adevărată, sau variatele variante alte altor curente, care sunt la fel de cele mai adevărate). Mulţumim, ştim unde găsi Biblia dacă vrem să o citim. S-a inventat Google şi, oricât ar părea de straniu, nu durează mai mult de un minut localizarea unui verset anume! În plus, cui i-e lene să caute, poate merge direct la BibliaOrtodoxa.ro sau Vatican.va.

    Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns situaţia critică din România, un curent ateist (sau mai bine spus anti-creştin) loveşte din spate sub un nume împopoţonat: raţionalismul! Raţionalii ăştia susţin că ei deţin răspunsul la o viaţă fericită, lipsită de neajunsuri, necazuri, boli, cu ajutorul.. ştiinţei.

    Lăsând la o parte prima frază, vădit demagogică, cea de-a doua arată clar care este problema domnului: ştiinţa. Ştiinţa şi aroganţa raţionaliştilor de a pretinde că ştiinţa e capabilă să ajute cu ceva la îmbunătăţirea vieţii. Ce putem înţelege de aici? Că singurele lucruri care pot ajuta cumva la scăderea numărului de neajunsuri, necazuri şi boli sunt fumul de tămâie şi poezioarele murmurate în faţa icoanei. Ei bine:

    • Variola: aproape jumătate de miliard de morţi doar în secolul XX – eradicată de facto. Tuberculoza: era o condamnare la moarte fără drept de apel; cu excepţia unui număr foarte mic de rezistenţe, este 100% vindecabilă. Acestea sunt doar exemplele cele mai frapante, dar mai avem: febra tifoidă, hepatita, holera, sifilisul, lepra şi multe altele. Şi pesta, sau ciuma bubonică – mai există încă; dar nu mai masacrează un sfert din populaţia unui continent odată (hint: igienă şi antibiotice). Avem, de exemplu, 45.000 de transplanturi de rinichi, ficat şi inimă în Europa şi Statele Unite doar în 2000 – e nevoie să explic că asta se traduce în tot atâtea vieţi salvate? De ştiinţă. Şi tot ce înseamnă tratament, investigaţie, instrument şi procedură medicale (excludem descântecele Mamei Omida şi fumigaţiile Părintelui Cleopa, precum şi altele asemănătoare). Ceva mai mult decât o duzină de presupuse vindecări miraculoase, cât are la activ metoda „cealaltă” (în cazul improbabil în care chiar ar fi adevărate fabulaţiile din scrierile bisericeşti).
    • Apoi sunt, bineînţeles, mărunţişurile datorate… tot ştiinţei: (aici se pune orice aparat sau intrument care foloseşte orice formă de tehnologie inventată în ultimii 500-1000 de ani; orice substanţă care nu se poate obţine direct din natură prin zdrobire, fierbere, şi alte procedee cunoscute din preistorie; etc.).

    Cam atât despre ce nu face ştiinţa. Cui are de susţinut că „ştiinţa nu foloseşte la nimic” îi pot spune doar atât: fuck off! Fără ştiinţă am avea încă o speranţă de viaţă de cca. 20 de ani (şi asta cu mult optimism) şi, cu excepţia unui număr extrem de mic de privilegiaţi (nobilime şi preoţime) am munci 12 ore pe zi ca să avem ce mânca (şi atât) şi am da probabil ortu’ popii la prima infecţie.

    În loc să exceleze în domeniul cercetării ştiinţifice, ei atacă fundamentele, vechi de milenii, ale omenirii şi anume religia şi credinţa. O atacă, o împroaşcă cu noroi, şi mai mult de-atât, atacă susţinătorii ei şi-i denigrează. Vă sună familiar?…

    Să ne închinăm din nou preamăritului zeu inept al tradiţiei! E simplu să arunci vorbe mari şi impresionante, dar goale de conţinut. Apelul la tradiţie şi sacrosanctitatea acesteia sunt neroziile cu care au fost (şi sunt încă, prin unele părţi) susţinute sclavagismul, rasismul, nenumărate abuzuri de cele mai variate tipuri, autoflagelarea şi ostracizarea pentru variate răuri închipuite denumite generic păcate şi, da, inclusiv argumentele împotriva ştiinţei, oamenilor de ştiinţă şi cercetării ştiinţifice însăşi. Again, fuck off! Fundamente? Care fundamente? Mai degrabă cancerul omenirii. Infecţia care a susţinut şi justificat cele mai abominabile crime imaginabile. De la uciderea Hypatiei din Alexandria până la uciderea cu pietre a unei fete de 13 ani pentru păcatul de a fi fost violată. Împroşcare cu noroi? Religia nu are nevoie să fie împroşcată cu noroi. Iar susţinătorii ei nu au nevoie să fie denigraţi. O fac foarte bine şi singuri, fără a avea nevoie de ajutor la capitolul ăsta. Da, şi apelează apoi la tot felul de justificări de tipul nu-sunt-creştini, nu-sunt-creştini-adevăraţi (familia de sofisme „no true scotsman„), ispita-diavolului, liberul-arbitru – sau pur şi simplu politica struţului, „nu mă uit, nu văd, deci nu există”. […]

    Apă chioară la un pol chilu’

    Au botezat-o QlariviaTM şi au supranumit-o ba „apă imaculată”, ba „apă vie”. Se vinde în sticle de 0,5 L, la preţul de „numai” 12-14 lei (!) bucata – dar sănătatea nu are preţ, aşa se spune. „Apa imaculată” are diverse efecte benefice, în general grupate vag sub sintagma „menţine starea de bine”, singurul enunţat în clar fiind că încetineşte îmbătrânirea. Este un nou produs miraculos care face şi drege şi pe care, din cauza legislaţiei prea neîngăduitoare din România sunt nevoiţi să-l comercializeze ca „apă potabilă” în loc de „medicament”, aum s-ar fi dorit.

    Apă uşoară, apă grea

    De pe situl ApaSaracitaInDeuteriu.ro aflăm că: […]

    Epistemofilina

    Epistemofilina nu este, cu siguranţă, unul din medicamentele pe care le puteţi găsi oricând la farmacie, cum ar fi Oscilococcinum, deşi s-a dovedit că are efecte mult mai benefice şi mai extinse. De fapt, poate mulţi nici nu aţi auzit de el – ceea ce, dată fiind situaţia în care se află cercetarea la noi în ţară (şi în restul lumii), nu este de mirare. Nu aş merge până la a spune că există o conspiraţie care să ţină Epistemofilina departe de marele public, deşi mulţi au încercat şi continuă să „demonstreze” cu vorbe goale ineficienţa acestui remediu, şi cu atât mai mulţi participă involuntar la campanii ale populaţiei care au ca scop lăsarea în întuneric a acesteia.

    Cum funcţionează

    Epistemofilina este un remediu mai neortodox (ceea ce explică de ce se face efortul de a-l ţine departe de public), care are multe proprietăţi benefice. şi are ca principal mecanism de funcţionare stimularea lobului frontal, alături de lobii temporal, occipital şi parietal, contribuind astfel la creşterea capacităţilor asociative, cognitive şi de gândire abstractă ale creierului. Deşi nu se cunosc contraindicaţii şi efecte adverse notabile, prezintă imcompatibilităţi marcate cu multe remedii şi proceduri considerate tradiţionale, dintre care unele sunt foarte răspândite în eresul popular, atât în ţara noastră cât şi în restul lumii. Principiul funcţionării Epistemofilinei este în primul rând preventiv, şi este un fapt ştiut că prevenţia este preferabilă nevoii de a vindeca. Pentru a vindeca e nevoie de mult mai multe eforturi şi timp decât este nevoie pentru a preveni – lucru de care erau conştienţi şi strămoşii noştri latini, de la care ne-a rămas maxima „prevenire melium est quam curare” (care înseamnă exact acest lucru: „a preveni e mai bine/convenabil decât a vindeca”).

    Compoziţie

    Epistemofilina are o compoziţie eterogenă, din care fac parte componente testate în timp pentru eficacitate şi funcţionare. Structura acestora este constant supusă testării experimentale şi adaptării la ultimele standarde acceptate. Proporţia relativă a componentelor este variabilă şi necesită o dozare atentă în funcţie de vârsta şi starea generală a pacientului, atât fizică cât şi, mai ales, psihică.

    Posologie

    Epistemofilina se poate administra la orice vârstă şi aproape în orice condiţii, dar cel mai eficient este un tratament care să înceapă încă din copilărie. Pentru eficienţă maximă sunt recomandate tratamente de lungă durată, cu doze moderate, ce urmează a fi crescute treptat, de Epistemofilină, cunoscut fiind că dinamica asimilării Epistemofilinei determină ineficacitatea acesteia în doze prea scăzute şi este susceptibilă a induce efecte adverse la supradozarea şi combinarea iraţională a părţilor componente.

    Efecte adverse

    Nu există efecte adverse cunoscute, deşi la subienţii care au început tratamentul după administrarea îndelungată de produse antagonice s-au putut observa scurte perioade de agitaţie psihică, uneori însoţite de coşmaruri având ca tematică principală imagini escatologice cu conotaţie negativă şi violentă.

    Interacţiunea cu alte produse

    S-a constatat o incompatibilitate experimentală a Epistemofilinei cu unele produse, procedee şi tehnici psihologice destul de frecvent utilizate în ciuda ineficacităţii demonstrate faptic a acestora – ceea ce duce la scăderea eficacităţii Epistemofilinei proporţional cu expunerea la acestea. În ţara noastră, printre cele mai importante substanţe antagonice se numără prezenţa în dietă a pâinii cu vin şi fierturii de grâu, precum şi expunerea la fumul generat de arderea produselor apicole şi a unor răşini. La nivel social, unele dintre procedeele cele mai contraindicate includ stimularea claustrofobiei prin prezenţa în aglomeraţii (de mărime variabilă) în încăperi care, deşi de dimensiuni rezonabile, sunt slab iluminate, precum şi paticiparea constantă la ritualuri ceremoniale ce implică practici repetitive, monotone şi eventual neigienice, însoţite de tehnici pseudo-hipnotice. Pe plan psihologic individual şi de grup s-a constatat o variaţie a eficacităţii invers proporţionale cu citirea şi acceptarea ca atare, parţială sau totală, a unor texte confuze, autocontradictorii, pe alocuri violente şi în ansamblu de o îndoielnică calitate literară. Un alt element extrem de inhibitor este practicarea de tehnici psihologice care includ autoculpabilizarea, xenofobia, intoleranţa decretată de prejudecăţi arhaice, exacerbarea importanţei noţiunilor subiective apriorice, inhibarea instinctelor sexuale şi cognitive individuale. Mecanismul exact prin care se produce inactivarea, parţială sau totală, a efectelor Epistemofilinei la expunerea la aceşti factori nu este încă în întregime cunoscut, dar se ştie că una din principalele căi este inhibarea lobului cerebral frontal, împreună cu o scăderere generalizată a numărului şi permeabilităţii sinapselor, uneori însoţită de excitarea ariilor senzoriale ale cortexului în absenţa unor stimuli obiectivi. […]

    Mâna fetusului

    Fotografia ce a făcut înconjurul lumii: La 21 de săptămâni, mânuţa unui fetus strânge degetul medicului” – titrează Ziua online în 4 noiembrie, continuând: „Fie că aţi primit fotografia pe mail, fie că aţi vazut-o, pe Internet, în paginile presei internaţionale, instantaneul în care o mânuţă de bebeluş iese din burta mamei şi se agaţă strâns de degetul unui medic v-a impresionat, cu siguranţă.

    Am citit articolul cu puţin timp urmă şi, ca să fiu sincer, hoaxmetrul mi-a sărit în zona roşie imediat ce-am văzut titlul. Eliminând senzaţionalul din titlu şi dezvoltând puţin, „traducerea” ar fi ceva de genul: un făt de cca. 5 luni îndeplineşte o acţiune motorie voluntară şi coordonată care, bomboana pe colivă, mai este în general şi considerată un gest de afecţiune. Impresionantă imagine, trebuie să recunosc.

    Despre ce e vorba?

    În 1999, fotoreporterul Michael Clancy a fost de USA Today contactat pentru a realiza fotografii în cursul unei intervenţii intrauterine asupra unui făt ce urma să se numească Samuel Alexander Armas, pentru corectarea unei malformaţii a coloanei vertebrale numite spina bifida. Operaţia urma să fie efectuată la Centrul Medical al Universităţii Vandebilt, Nashville, Tennessee, SUA, de către chirurgul Joseph P. Bruner. La un moment dat, după ce intervenţia era practic terminată, urmând ca uterul să fie închis şi repus la loc în interiorul corpului viitoarei mame, fătul ar fi scos mâna şi l-ar prins pe chirurg de deget, fotograful fiind atât de surprins încât abia a reuşit să acţioneze la timp declanşatorul. […]

    Mărturii şi credibilitate

    Povestea cu mărturiile trebuie să mărturisesc (sic!) că îmi stă pe creier de ceva timp. Personal nu le prea bag în seamă şi în general am tendinţa de a lua cum grano salis cam orice povesteşte lumea, de la proverbialul „am prins un peşte aşaaaaaaaaaaaaaa de mare” până la, mai ales, tot ce înseamnă publicitate. Unul din lucrurile pe care le-am observat la mărturii este că, înafară de sala de judecată, au tendinţa să apară prin locuri unde se afirmă câte una şi alta fără nicio dovadă, sau se promite una şi alta fără nicio garanţie. Sigur, sunt conştient că poate fi o interpretare personală şi că, fiind o generalizare, nu este o dovadă–dar, totuşi, mi-a atras atenţia pe de-o parte apariţia frecventă în anumite tipuri de locuri, pe de altă parte absenţa aproape totală din alte tipuri de locuri. Locurile în care aproape întotdeauna am întâlnit „mărturii” sunt multe, dar mai mult decât orice, în ultimul timp, cel puţin, le-am găsit înafară de pliante publicitare, la întâlniri/conferinţe şi, bineînţeles, pe situri web ale:

    • Campaniilor publicitare la produse de îndoielnică valoare şi calitate, multe din ele fabricate pe vapor în ape internaţionale sau fiind o evidentă inepţie fără alt folos practic decât de a aduce bani în contul fabricantului (cum este nemaipomenitul Colon Cleanse despre care am aflat de pe blogul TLP că i se face un intens marketing şi în România acum… şi care nu e altceva decât un dispozitiv de clismă supradimensionat la preţ, măsuri şi presupusă funcţionalitate).
    • Produselor şi serviciilor unor specialişti care, chiar de bună credinţă fiind, n-au suficientă experienţă în ceea ce fac. (Rezultatul, pentru client, depinde evident mai mult de calificarea şi capacitatea ofertantului de servicii decât de bunăvoinţa lui.)

    […]