Chestii

Alte mărunțișuri

Retragere de la ora de religie

Sunt un pic în întârziere cu tratarea subiectului, dat fiind că noul an școlar a început deja de câteva zile. Chiar mă gândeam că nici n-are rost să scriu ceva dat fiind că pe de-o parte subiectul a fost tratat pe multe alte situri, iar pe de alta blogul meu e unul mic și prăpădit, uitat într-un colț de internet. Dar am văzut surprinzător de multe căutări pe subiectul ăsta aterizate în cele din urmă aici…

Pentru început, ar trebui poate să enunț câteva puncte esențiale:

Nimeni nu este obligat să participe la ora de religie, indiferent de vârstă sau → Citește mai departe “Retragere de la ora de religie” …

Averea bisericii, cu subtitrare în engleză

Acum vreo două săptămâni am găsit, pe blogul lui Lucian Vâlsan o ediție a emisiunii Cu ochii’n patru, intitutată „Averea bisericii” și care adresa, ghici ciupercă ce-i, taman… averea asta a bisericii. A Bisericii Ortodoxe Române, de care e întotdeauna vorba când se vorbește de România și se pomenește cu cuvântul „biserica” (așa, articulat!)

Lucian își propusese să subtitreze sau să dubleze în engleză emisiunea, ca să se poată minuna și străinezii de ce-nvârte biserica în România. Din varii motive, n-a apucat să facă subtitrarea (nu cred, cel puțin)… Am făcut-o → Citește mai departe “Averea bisericii, cu subtitrare în engleză” …

Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică

După (e de presupus) îndelungi deliberări, președintele Băsescu a retrimis în Parlament Legea privind parteneriatul stat-biserică în domeniul serviciilor sociale. Un prim pas bun pentru o lege care n-ar fi trebui să existe, și care a fost adoptată, în ciuda obiecțiilor, într-o formă aberantă, de o majoritate covârșitoare a parlamentarilor noștri pupători de poale de popi. → Citește mai departe “Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică” …

Parteneriatul dintre stat și BOR: încă un pas pe drumul spre ROR

Acu’ două zile, pe 8 martie, Parlamentul a pus bomboana pe coliva serviciilor sociale în România, în Camera Deputaților fiind aprobată cu o majoritate covârșitoare ceea ce acum se numește Legea privind parteneriatul dintre stat și culte în domeniul serviciilor sociale. Să nu ne amăgim, „culte” înseamnă de fapt BOR. Iar prevederile privind neutralitatea ideologico-religioasă în oferirea de servicii sociale… prost să fie cin’ le-o crede! → Citește mai departe “Parteneriatul dintre stat și BOR: încă un pas pe drumul spre ROR” …

Reacția isterică a BOR la campania ASUR

Am citit răspunsul Patriarhiei BOR la comunicatul ASUR privind campania „Stop îndoctrinarea religioasă în școli” încă de marți seara, când mi-a aterizat pe fluxul RSS de la Basilica.ro. De atunci l-am mai recitit de câteva ori, ca să-mi dau seama în ce fel corespunde imaginii unei organizații care se declară a fi păstrătoarea Adevărului (cu majusculă, neapărat) și autoritatea ultimă în probleme de moralitate — o organizație care pretinde respect și ascultare, în pretinsa ei poziție de intermediară și mesageră a divinității. Nu corespunde defel.

Laitmotivele din răspunsul BOR sunt cam aceleași → Citește mai departe “Reacția isterică a BOR la campania ASUR” …

Vicii ale prevederilor legale privind predarea religiei în școală

Legea educației naționale nr. 1/2011, adoptată fără dezbateri parlamentare în urma asumării răspunderii de către guvern, este, după cum era de așteptat, viciată atât de inconsistențe interne cât și de contradicții cu alte prevederi legale. Unele dintre problemele majore apar în modul în care este reglementată predarea religiei în învățământul preuniversitar. În locul „asigurării” unei educații religioase echilibrate și obiective (prin ore de istoria religiilor sau religie comparată), se promovează, prin încălcarea drepturilor fundamentale ale elevilor așa cum sunt statuate în Constituția României și în Legea cultelor, îndoctrinarea prin înscrierea din oficiu la orele de religie predate confesional, conform normelor cultului ales de școală, și prin cerința îndeplinirii unor demersuri extraordinare de către cine nu dorește să frecventeze aceste ore. → Citește mai departe “Vicii ale prevederilor legale privind predarea religiei în școală” …

Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR

Pe 3 septembrie, vinerea trecută, am fost înștiințați că patriarhul Daniel, a binecuvântat începerea lucrărilor de construire ale Catedralei pompos numită a „Mântuirii Neamului”. O catedrală care, după cum preafericitul prealuminat părinte patriarh al poporului ne-a arătat, „ nu este nici mare nici mică”; și care „este o necesitate practică ţinând seama de numărul mare aproape şaizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece [sic] în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei.” (Conform CatedralaNeamului.ro) Asociația Secular–Umanistă din România (ASUR) a publicat pe blogul propriu, sub titlul „Catedrala Mânturii Neamului – o necesitate practică?”, un scurt articol în care atrăgea atenția asupra superficialității motivației pomenite și asupra costurilor suportate de bugetul de stat. Replică la replică Răspunsul din partea BOR n-a întârziat mult. A doua zi, pe situl Ziarului Lumina, organul oficial al Patriarhiei, apărea comunicatul de presă cu titlul „O nouă încercare de dezinformare a opiniei publice în legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului”. În cuprinsul acestuia ni se „reamintesc” câteva vechi argumente în care cocleala e din nou mascată sub luciul argintiu al retoricii smiorcăite cu iz de mania persecuției. → Citește mai departe “Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR” …

Cenzurită acută… ameliorată?

Unii dintre preaiubiții și preaiubitorii noștri parlamentari s-au decis să demonstreze grija pe care ne-o poartă propunând reglementări menite să ocrotească integritatea intelectuală a odraslelor oamenilor muncii. Iar calea aleasă este purificarea și optimizarea informațiilor care ajung la numitele odrasle. Nu printr-un control mai atent al conținutului manualelor școlare, nici prin (doamne-fere!) excluderea îndoctrinării religioase din programa școlară sau introducerea logicii ca obiect de studiu din clasa a V-a. Nici măcar prin stoparea promovării pseudoștiinței și șarlataniei pe posturile publice TV.

Metoda aleasă părea inițial una menită să ne ducă un pas înainte pe drumul spre o formă modernă a → Citește mai departe “Cenzurită acută… ameliorată?” …