După o viață trăită printre conflicte — unele în plin război, altele „academice” — la 62 de ani a pierdut ultima luptă și s-a dus să-și ia locul alături de alți luptători și gânditori care au ținut aprinsă flacăra libertății și demnității: în memoria noastră. Ne rămân cărțile și nenumăratele articole pe care le-a publicat — gândurile lui, expuse întotdeauna cu claritate, intransigență și curaj.

Nu e nevoie → Citește mai departe "In Memoriam Christopher Hitchens" ... ]]> Tocmai am aflat că a ieri a murit Christopher Hitchens, într-o clinică din Texas, în urma unei pneumonii, o complicație a cancerului esofagian cu care a fost diagnosticat în iunie anul trecut.

După o viață trăită printre conflicte — unele în plin război, altele „academice” — la 62 de ani a pierdut ultima luptă și s-a dus să-și ia locul alături de alți luptători și gânditori care au ținut aprinsă flacăra libertății și demnității: în memoria noastră. Ne rămân cărțile și nenumăratele articole pe care le-a publicat — gândurile lui, expuse întotdeauna cu claritate, intransigență și curaj.

Nu e nevoie de curaj să publici articole în Vanity Fair sau New York Times, adevărat… Ca să mergi însă în mijlocul unei zone de război, ca corespondent de front, și să culegi știri cu gloanțe șuierând în jurul tău și obuze explodând la tot pasul, ai nevoie de curaj. Să înfrunți moartea cu fruntea sus ai nevoie de curaj și demnitate — cu atât mai mult când te macină dinăuntru și te transformă încet-încet dintr-un om plin de energie într-o umbră țintuită într-un pat de spital. Și ai nevoie de o voință de fier să găsești forța de a participa în dezbateri și conferințe când, slăbit, îngrețoșat și năucit de boală și tratamente agresive, e nevoie de un efort aproape suprauman doar pentru a face câțiva pași și a rosti câteva cuvinte.

E nevoie de ceva mai mult decât „doar” curaj pentru a înfrunta iminența morții cu luciditate, cum a făcut Hitchens:

Și, oarecum pe aceeași temă, vederile lui despre „pocăința pe patul de moarte”, atât de des pusă post mortem de varii religioși pe seama necredincioșilor:

Nu te voi uita, Hitch!

Îmi pusesem în gând, ieri seară (adică pe 31 martie seara, ca să fie limpede), să trântesc și eu o păcăleală, ceva. Poate o poveste cum mi-am făcut horoscopul (o, da, chiar mă pricep la astrologie, BION!) și am decis să devin un pravoslavnic dreptcredincios ortodox (ia de-aci dublu pleonasm, neamule!). Dar, în parte din lene, în parte pentru că am avut de lucru, n-am scris mai nimic. Și puținul pe care l-am scris au fost comentarii pe blogurile altora… cu care sunt în general mai harnic → Citește mai departe "1 aprilie" ... ]]> Așa, a cam trecut și ziua păcălelilor. La voi, deja; la mine, aproape.

Îmi pusesem în gând, ieri seară (adică pe 31 martie seara, ca să fie limpede), să trântesc și eu o păcăleală, ceva. Poate o poveste cum mi-am făcut horoscopul (o, da, chiar mă pricep la astrologie, BION!) și am decis să devin un pravoslavnic dreptcredincios ortodox (ia de-aci dublu pleonasm, neamule!). Dar, în parte din lene, în parte pentru că am avut de lucru, n-am scris mai nimic. Și puținul pe care l-am scris au fost comentarii pe blogurile altora… cu care sunt în general mai harnic decât cu scrisul aici.

Și, bineînțeles, înafară de făcut comentarii sictirite, am și citit ce-au scris alții. Din materialele de pe blogurile românești pe care le vizitez mai des (a se citi „când îmi aterizează un update pe RSS sau văd un titlu interesant pe vreun blogroll”), cel mai mult mi-a plăcut articolul S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață, publicat de Buer. (Și zău acum: cine citește materialul și are nevoie să i se dea mură-n gură că e la mișto… trebuie să învețe să citească.)

Comentariul lui → Citește mai departe "Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular" ... ]]> Am avut recent parte de câteva comentarii din partea cuiva care folosește nick-ul „Bonobo”. Printre altele, a lăsat un comentariu la pagina „Principii ale umanismului secular”. Paginile respective, spre deosebire de articolele/intrările de blog, le-am publicat cu intenția de a exista ca atare, ca materiale documentare; nu ca discuții. Am uitat însă să dezactivez comentariile la unele dintre pagini printre care și cea menționată. Am rezolvat acum problema, dar, pentru a nu șterge pur și simplu comentariile, și pentru că Bonobo și-a anunțat intenția de a „continua discuția”, redau în continuare comentariul lui și răspunsul meu.

Comentariul lui Bonobo:

la nr.1((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)) sunt de acord

2.Deplângem eforturile de a denigra inteligenţa omului, de a încerca explicarea lumii în termeni de supranatural, şi de a căuta o mântuire/salvare care să vină de altundeva.

asta e tare !
ateii care cred ca se trag din amoebe se cred mai destepti decat teistii care cred ca se trag dintr-o super-Inteligenta .

a denigra inteligenţa omului

ce sa mai denigrezi la inteligenta umana care e rezultatul unui microb si ala saracu aparut intamplator ? poti s-o denigrezi mai mult decat o fac ateii? nu e nici o valoare in ceva aparut intamplator ,dar exista o valoare foarte mare in ceva creat cu scop precis de o Inteligenta superioara.

cool!punctul asta din principii e impotriva ateismului .

nu mai am timp dar le putem discuta pe toate altadata.

Răspunsul meu:

Hm. Nu prevăzusem să las active comentariile la pagini, doar la blog. În fine, o să mă ocup altă dată de asta…

Știi ce te rog? Să nu începi cu rahaturi creaționiste înainte să vezi EXACT ce înseamnă și ce spune teoria evoluției. Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum, iar pragul meu de toleranță la inepții e destul de jos. Dacă vrei discuție, străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții à la Banana Man Ray Comfort despre TE.

Acel „altă dată” de care pomeneam este acum, pentru că am nițel timp. Așa că voi continua cu câteva adăugiri:

E oarecum ironic că cineva care afirmă că-i de acord cu primul punct din Principii((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)), continuă cu aceeași grămadă de nonsensuri cu care ne-au obișnuit de foarte mult timp fundamentaliștii care-și bazează filozofia de viață pe negarea rolului și contribuției rațiunii și științei la înțelegerea universului și rezolvarea problemelor.

Chiar dacă inteligența umană ar fi rezultatul întâmplării sau al unui microb (idee care, dealtfel, trăiește numai în mintea creaționiștilor și altor specimene ignorante de Homo sapiens), n-ar însemna că inteligența este altceva decât ceea ce este și funcționează altcumva decât funcționează: o proprietate emergentă a materiei, cu funcționare imperfectă.

Denigrare a inteligenței umane, Bonobo? Vrei exemple? Debitarea de fantezii brodate pe marginea unui concept de care ai auzit doar vorbindu-se dar nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față), este o denigrare a inteligenței umane. Refuzul de a accepta fapte și date concrete pe baza unor scrieri confuze și autocontradictorii din vechime este o denigrare a inteligenței umane. Ideea „există o valoare foarte mare [?] în ceva creat cu scop precis de o Inteligență superioară” este o denigrare a inteligenței umane. (Care-i „valoarea foarte mare” a, să zicem, malariei, uraganelor și stricninei? Și ce mama dracului înțelegi prin „valoare”? Ori te pomeni că e doar așa, un cuvânt-jolly pe care-l folosești ori de câte ori ai vreun lapsus linguae?)

Aproape tot ce-ai comentat până acum pe blogul ăsta este o formă de denigrare a inteligenței umane. Fiecare contradicție, răstălmăcire și neadevăr pe care le-ai debitat sunt forme de denigrare a inteligenței umane. Și, totodată, exemple perfecte pentru cât de defectuoasă poate deveni funcționarea numitei inteligențe când dogma se substituie rațiunii.

Anul trecut am fost şi eu, pentru câteva luni bune, internat în spital... E un fost sanatoriu TBC construit la scurt timp după Al Doilea Război, care acum funcţionează ca spital de mai toate cele, având în uz şase "pavilioane" de opt etaje, din care unul serveşte doar ca clădire administrativă. Înafară de acesta din urmă, toate au la parter o "capelă", unde popa spitalului, pe jumătate senil deja, ţine slujbe prin rotaţie. Şi când nu ţine slujbe, se plimbă prin spital să "ducă mângâiere" bolnavilor şi să vândă rozarii, crucifixuri şi Biblii. M-a vizitat şi pe mine. De trei ori. A treia oară i-am explicat zâmbitor că ar fi foarte prudent din partea lui să noteze numărul camerei şi să nu mai calce pe acolo...