De câteva zile încoace o nouă știre bombă bântuie internetul, agitând spiritele prin toate părțile și dând naștere la replici pravoslavnice care mai de care mai înfocate din partea dreptcredincioșilor și la comentarii înfocate din partea multor altora: Stephen Hawking a spus că universul n-are nevoie de Dumnezeu. [...] Dar Hawking n-a „trecut” însă de nici o parte opusă. [...] Nu și-a schimbat părerea, doar a expus-o așa încât să priceapă tot prostu’. → Citește mai departe “Stephen Hawking scrie să priceapă tot prostu’” …
|
Unii dintre preaiubiții și preaiubitorii noștri parlamentari s-au decis să demonstreze grija pe care ne-o poartă propunând reglementări menite să ocrotească integritatea intelectuală a odraslelor oamenilor muncii. Iar calea aleasă este purificarea și optimizarea informațiilor care ajung la numitele odrasle. Nu printr-un control mai atent al conținutului manualelor școlare, nici prin (doamne-fere!) excluderea îndoctrinării religioase din programa școlară sau introducerea logicii ca obiect de studiu din clasa a V-a. Nici măcar prin stoparea promovării pseudoștiinței și șarlataniei pe posturile publice TV. Metoda aleasă părea inițial una menită să ne ducă un pas înainte pe drumul spre o formă modernă a unuia din semnele distinctive ale totalitarismului: cenzura — prin filtrarea și cenzurarea internetului (sau, cel puțin, a siturilor românești). → Citește mai departe “Cenzurită acută… ameliorată?” …
Parcă din “predica de pe munte”, cum e convenţional denumit fragmentul, vine. Mi-e lene să caut. Sunt traumatizat. Căutam pe net ceva despre bacilul lui Koch (alias Mycobacterium tuberculosis) şi am găsit un link la formul de pe CrestinOrtodox.ro, la un articol intitulat Există atomi, celule, microbi? şi semnat cu pseudonimul Traditie. Mi-am zis să arunc o privire. Nu credeam să mai văd asemenea cretinităţi impardonabile emise în secolul XXI de o persoană care a crescut şi trăieşte într-o ţară relativ civilizată: → Citește mai departe “Fericiţi cei săraci cu duhul” … Ieri, 22 decembrie, în Observatorul Roman, gazeta oficială a Vaticanului, a fost publicat discursul de Crăciun al papei. Un discurs dulce-amar şi condimentat cu obişnuitele obsesii, din ultima vreme, ale Scaunului.MiereaA trecut destul de repede peste urările de bine şi altele asemenea, pentru a face un bilanţ al împlinirilor Bisericii Catolice din 2008, începând cu variate aniversări (50 de ani de la aia, 10 de la ailaltă etc.) şi terminând cu minunatele acţiuni întreprinse de BC pentru a “duce lumina în lume” prin vizitele în SUA şi Franţa şi, mai ales, în Australia — pentru proaspăta Zi Mondială a Tinerilor. Mai bine de o mie de cuvinte vesel-sforăitoare despre “atmosfera de graţie” a Crăciunului, a cărui bucurie “nu găseşte nicio explicaţie” şi vine doar şi numai de la Duhul Sfânt şi alte asemenea aiureli mistico-metafizice specifice… totul este roz şi frumos şi armonios. Pentru că trebuie să fie consecvent, nu-i aşa, cu politica struţului aplicată de atâta timp, care îmbină simbolomania cu pragmatofobia şi neagă realitatea a mai tot ce este tangibil şi cognoscibil altfel decât prin “revelaţie”. Aşa că zâmbiţi şi îmbrăţişaţi-vă, că toţi, nu-i aşa, suntem un pic mai buni de Crăciun şi totul este, nu-i aşa, un pic mai frumos — sau aşa se vede de la înălţimea fotoliului tapiţat în catifea roşie unde stă Papa, închipuindu-şi că Utopia catolică ar avea vreo legătură cu lumea în care trăim. Motto: Dacă deschizi o cutie cu râme, ai întotdeauna nevoie de una mai mare pentru a le închide la loc. Am mai văzut pomenit obiectul ăsta prin unele locuri, dar nu l-am băgat prea mult în seamă — nu mă agit, de felul meu, cu variate care circulă peste tot (şi mai ales la emisiuni “ştiinţifico-educative” de tip teleshopping), aşa că aveam o idee destul de vagă despre el. Dar azi, dis de dimineaţă, m-am trezit cu o vecină care găsise un fel pliant publicitar în cutia poştală, se entuziasmase instantaneu şi apela la mine să-i arăt cum să comande obiectul pe Internet. “De când îl căutam! Trebuie să funcţioneze, l-am văzut şi în show la Beppe Grillo.” (Beppe Grillo e un fel de Gică Contra italian, o combinaţie de Vadim Tudor şi nebunul regelui, pe cât de vehement pe atât de credul şi ignorant.) “Calmati, cara mia!” Mi-am făcut un pic de timp să scobesc pe net după obiectul în cauză şi am găsit repede (long live Google!) situl de prezentare Biowashball. Nici n-am îndrăznit să-mi închipui ce ditamai lada de râme mă aşteaptă acolo! → Citește mai departe “Biowash(my)balls” … Faptul că Biserica Catolică, actualmente condusă de cel ce-a fost pentru vreo douăzeci de ani şeful inchiziţiei, nu admite nicio formă de contracepţie înafară de “calendar” presupun că este destul de cunoscut. Duplicitate de binefacere→ Citește mai departe “Prezervativele, SIDA şi logica catolică” … Au botezat-o QlariviaTM şi au supranumit-o ba “apă imaculată”, ba “apă vie”. Se vinde în sticle de 0,5 L, la preţul de “numai” 12-14 lei (!) bucata — dar sănătatea nu are preţ, aşa se spune. “Apa imaculată” are diverse efecte benefice, în general grupate vag sub sintagma “menţine starea de bine”, singurul enunţat în clar fiind că încetineşte îmbătrânirea. Este un nou produs miraculos care face şi drege şi pe care, din cauza legislaţiei prea neîngăduitoare din România sunt nevoiţi să-l comercializeze ca “apă potabilă” în loc de “medicament”, aum s-ar fi dorit. Apă uşoară, apă greaDe pe situl ApaSaracitaInDeuteriu.ro aflăm că: → Citește mai departe “Apă chioară la un pol chilu’” … “Fotografia ce a făcut înconjurul lumii: La 21 de săptămâni, mânuţa unui fetus strânge degetul medicului” — titrează Ziua online în 4 noiembrie, continuând: “Fie că aţi primit fotografia pe mail, fie că aţi vazut-o, pe Internet, în paginile presei internaţionale, instantaneul în care o mânuţă de bebeluş iese din burta mamei şi se agaţă strâns de degetul unui medic v-a impresionat, cu siguranţă.“ Am citit articolul cu puţin timp urmă şi, ca să fiu sincer, hoaxmetrul mi-a sărit în zona roşie imediat ce-am văzut titlul. Eliminând senzaţionalul din titlu şi dezvoltând puţin, “traducerea” ar fi ceva de genul: un făt de cca. 5 luni îndeplineşte o acţiune motorie voluntară şi coordonată care, bomboana pe colivă, mai este în general şi considerată un gest de afecţiune. Impresionantă imagine, trebuie să recunosc. Despre ce e vorba?În 1999, fotoreporterul Michael Clancy a fost de USA Today contactat pentru a realiza fotografii în cursul unei intervenţii intrauterine asupra unui făt ce urma să se numească Samuel Alexander Armas, pentru corectarea unei malformaţii a coloanei vertebrale numite spina bifida. Operaţia urma să fie efectuată la Centrul Medical al Universităţii Vandebilt, Nashville, Tennessee, SUA, de către chirurgul Joseph P. Bruner. La un moment dat, după ce intervenţia era practic terminată, urmând ca uterul să fie închis şi repus la loc în interiorul corpului viitoarei mame, fătul ar fi scos mâna şi l-ar prins pe chirurg de deget, fotograful fiind atât de surprins încât abia a reuşit să acţioneze la timp declanşatorul. → Citește mai departe “Mâna fetusului” … Povestea cu mărturiile trebuie să mărturisesc (sic!) că îmi stă pe creier de ceva timp. Personal nu le prea bag în seamă şi în general am tendinţa de a lua cum grano salis cam orice povesteşte lumea, de la proverbialul “am prins un peşte aşaaaaaaaaaaaaaa de mare” până la, mai ales, tot ce înseamnă publicitate. Unul din lucrurile pe care le-am observat la mărturii este că, înafară de sala de judecată, au tendinţa să apară prin locuri unde se afirmă câte una şi alta fără nicio dovadă, sau se promite una şi alta fără nicio garanţie. Sigur, sunt conştient că poate fi o interpretare personală şi că, fiind o generalizare, nu este o dovadă—dar, totuşi, mi-a atras atenţia pe de-o parte apariţia frecventă în anumite tipuri de locuri, pe de altă parte absenţa aproape totală din alte tipuri de locuri. Locurile în care aproape întotdeauna am întâlnit “mărturii” sunt multe, dar mai mult decât orice, în ultimul timp, cel puţin, le-am găsit înafară de pliante publicitare, la întâlniri/conferinţe şi, bineînţeles, pe situri web ale:
Bloggingul e pe cale de a deveni o pandemie —dacă nu a devenit deja între timp. Şi, ca orice epidemie care se respectă, e o boală extrem de contagioasă. I-am rezistat un timp, dar nu pe de-a-ntregul. Nu am avut un blog al meu, dar mi-am petrecut destul timp, prea mult chiar, pe blogurile altora. Poate aş fi continuat aşa, dar mi s-a mai întâmplat să vreau să spun câte ceva care nu-şi găsea locul ca replică prin alte părţi… şi soluţia cea mai bună este să o fac pe blogul meu. De ce Hic sunt leones? HIC SVNT LEONES ET DRACONES este textul care figura în petele albe de pe hărţile romane. Marca terra incognita, zona necunoscută, pentru a avertiza asupra pericolelor care pot exista acolo (leii). Şi mai era şi locul imaginarului (dragonii), unde erau înghesuite toate plăsmuirile. Este locul unde trăiau leii, panterele şi canibalii, dar şi oamenii fără cap şi grifonii, unde îşi aveau sălaşul spiritele şi zeii. Şi din păcate mai avem, în ziua de azi, multe locuri care trebui marcate cu “hic sunt leones et dracones”. Şi pe hărţi şi, mai ales, în mintea oamenilor. Pete întunecate de ură şi intoleranţă, golite de raţiune, mânjite de refuzul de a raţiona şi spoite cu superstiţie. → Citește mai departe “Alfa” … |
||
|
Copyright © 2008-2010 Caveat lector! - All Rights Reserved
|
||
Ultimele comentarii