Chestii

Alte mărunțișuri

Statul și sărbătorile religioase

Am publicat ceva mai devreme o serie de capturi de ecran ale primelor pagini ale unor ministere, pe care apăreau mari și late felicitări cu ocazia „sfintelor sărbători de Paști”. Capturile acelea ilustrează o realitate care, teoretic, n-ar trebui să existe în România: implicarea religiei în politic și tratamentul preferențial, din partea statului, pentru unele organizații religioase — în cazul de față, Biserica Ortodoxă Română, bineînțeles.

Situl Președintelui României

Prin publicarea de astfel de mesaje cu caracter religios, onor-conducerea țării reușește o serie → Citește mai departe “Statul și sărbătorile religioase” …

Cum arată paginile web guvernamentale ale unui stat secular cu ocazia unei sărbători religioase

Cam așa:

Guvernul României

Prima pagină – Ministerul Finanțelor

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

Ministerul Apărării Naționale

Ministerul Afacerilor Externe

Dar măcar capul statului, președintele, respectă chestia aia, cu neutralitatea statului față de religii((Legea cultelor nr. 489/2006, art. 9 alin (1): „În Romania nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.” Constituția, art. 29 alin (5): „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat [...]”)), nu-i așa? Ăăă… da, sigur că da!

Situl Președintelui României

→ Citește mai departe “Cum arată paginile web guvernamentale ale unui stat secular cu ocazia unei sărbători religioase” …

Averea bisericii, cu subtitrare în engleză

Acum vreo două săptămâni am găsit, pe blogul lui Lucian Vâlsan o ediție a emisiunii Cu ochii’n patru, intitutată „Averea bisericii” și care adresa, ghici ciupercă ce-i, taman… averea asta a bisericii. A Bisericii Ortodoxe Române, de care e întotdeauna vorba când se vorbește de România și se pomenește cu cuvântul „biserica” (așa, articulat!)

Lucian își propusese să subtitreze sau să dubleze în engleză emisiunea, ca să se poată minuna și străinezii de ce-nvârte biserica în România. Din varii motive, n-a apucat să facă subtitrarea (nu cred, cel puțin)… Am făcut-o → Citește mai departe “Averea bisericii, cu subtitrare în engleză” …

2 la sută pentru ASUR

Până pe 15 mai, puteți alege să direcționați către ASUR 2% din impozitul plătit către stat în anul trecut. Pe siteul ASUR veți găsi formularele ce trebuie completate și pașii ce trebuie urmați pentru ca banii să ajungă în contul ASUR. → Citește mai departe “2 la sută pentru ASUR” …

Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică

După (e de presupus) îndelungi deliberări, președintele Băsescu a retrimis în Parlament Legea privind parteneriatul stat-biserică în domeniul serviciilor sociale. Un prim pas bun pentru o lege care n-ar fi trebui să existe, și care a fost adoptată, în ciuda obiecțiilor, într-o formă aberantă, de o majoritate covârșitoare a parlamentarilor noștri pupători de poale de popi. → Citește mai departe “Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică” …

Greaua moștenire a Maicii Tereza

Nemții de la ARD au difuzat anul trecut, pe 25 august, un reportaj de 45 de minute pe tema arhicunoscutei Maici Tereza din Calcutta, a.k.a. Agnes Gonxha Bojaxhiu. M-a bucurat că n-a fost realizat cu filtrul „aura divină 3X” pe obiectiv, nici editat cu prea obișnuita periuță de sensibilități bisericești. E un material în stil aproape hitchensian, care trece în revistă azilurile înființate de Maica Tereza la Calcutta, scoțând în evidență mizeria, nepăsarea și iresponsabilitatea existente acolo.

Îmi propusesem mai demult să fac operațiile necesare, dar n-am → Citește mai departe “Greaua moștenire a Maicii Tereza” …

1 aprilie

Așa, a cam trecut și ziua păcălelilor. La voi, deja; la mine, aproape.

Îmi pusesem în gând, ieri seară (adică pe 31 martie seara, ca să fie limpede), să trântesc și eu o păcăleală, ceva. Poate o poveste cum mi-am făcut horoscopul (o, da, chiar mă pricep la astrologie, BION!) și am decis să devin un pravoslavnic dreptcredincios ortodox (ia de-aci dublu pleonasm, neamule!). Dar, în parte din lene, în parte pentru că am avut de lucru, n-am scris mai nimic. Și puținul pe care l-am scris au fost comentarii pe blogurile altora… cu care sunt în general mai harnic → Citește mai departe “1 aprilie” …